Deși relația lor părea cât se poate de sănătoasă, după ani de relație, cei doi au ajuns la despărțire, iar lucrurile au degenerat rapid: certuri, intervenția poliției, ordine de protecție și acuzații ...
Occidentul se concentrează pe amenințarea concurențială reprezentată de vehiculele electrice chinezești, însă o altă provocare remodelează industria auto: producătorii tradiționali din China inundă ...
Guangzhou Auto Show 2025 a adus în centrul atenției nu mai puțin de 93 de modele noi de mașini, care și-au făcut debutul oficial în cadrul unuia dintre cele mai importante evenimente auto din Asia.
Sabrina Betina Golban, agent de poliție în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Timișoara, a fost decorată marți, 3 decembrie, cu „Emblema de ...
„Este un semnal important că ne confruntăm cu amenințări hibride. Ne creăm o misiune clară de a detecta, intercepta și, da, și de a doborî dronele atunci când este necesar. Nu putem accepta ca ...
„S-a procedat la efectuarea semnalului de oprire prin folosirea mijloacelor speciale de avertizare luminoase şi sonore, însă conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-şi deplasarea în viteză, ...
Cel mai important grup infracțional, care alimenta piața din București cu droguri a fost destructurat de polițiști și procurori, anunță IGPR.
Preşedintele ANAF, Adrian Nicuşor Nica, a explicat duminică, într-o intervenţie televizată, stadiul verificărilor legate de achiziţiile de maşini de lux şi modul în care instituţia gestionează ...
În cartierul Ferentari din București, noaptea trecută s-a produs un incident rutier devastator, soldat cu decesul unei tinere de 20 de ani și rănirea gravă a prietenei care se afla la volan.
Un grav accident rutier a avut loc în noaptea de marți spre miercuri în Capitală. O tânără de 20 de ani a murit, iar o alta, de 21 de ani, a fost rănită după ce maşina în care se aflau a izbit un ...
Un bărbat din Drobeta Turnu Severin a distrus parbrizul unei maşini de Poliţie, după ce a fost informat că va fi amendat pentru că a sunat la numărul de urgență 112 fără niciun motiv. "La data de 22 ...
Un bărbat de 34 de ani, din Drobeta Turnu Severin judeţul Mehedinţi, a distrus parbrizul unei maşini de poliţie, după ce echipajul s-a prezentat la intervenţie, în urma unul telefon pe care acesta îl ...
Some results have been hidden because they may be inaccessible to you
Show inaccessible results